Astăzi  16 august omagiem un PICTOR ROMÂN de geniu, distins cu titlul de “Maestru emerit al artei” (GALERIE FOTO)

de Andreea Croitor

“Maestu emerit al artei”, Theodor Pallady este unul dintre reprezentanții de seamă ai picturii românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

 Născut la 24 aprilie 1871, rădăcinile pictorului Theodor Pallady derivă din datele sale biografice. Pallady este fiul lui Iancu Pallady - strămoşii săi pe linie paternă sunt identificabili încă din secolul al XVII-lea, la curtea domnitorului moldovean Vasile Lupu – şi al Mariei Cantacuzino - înrudindu-se, după mamă, cu glorioasa spiţă a domnitorilor Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu.

Între anii 1887 şi 1889, Pallady studiază ingineria la Politehnica din Dresda, în paralel luând lecţii de desen şi pictură cu Erwin Oehme, care recunoscându-i înzestrarea artistică, îl sfătuieşte să plece la Paris. În capitala Franţei lucrează în atelierul lui Jean Arman şi se înscrie la Academia de Arte Frumoase.

În 1892 intră în atelierul lui Gustave Moreau, unde îi va avea colegi pe Henri Matisse, cu care a legat o strânsă prietenie, pe Georges Rouault şi pe Albert Marquet. După moartea lui Moreau, în 1897, lucrează în atelierele lui Aime Morot şi Fernand Cormon, totodată frecventând, clasa lui Puvis de Chavannes, de la care preia fineţea desenului şi strălucirea culorilor.

În 1904 se întoarce în ţară şi expune la Ateneul Român, la saloanele oficiale. Menţine legătura cu Parisul, unde deschide mai multe expoziţii personale, până în anul 1940. În aceeaşi perioadă expune la Bienala de la Veneţia, în anii 1924, 1940 şi 1942.

Cu o formaţie complexă – rigoarea şcolii germane, simbolismul promovat de Moreau, experienţele Art-Nouveaului, prietenia cu Matisse, legăturile cu ceea ce se va numi “Ecole de Paris” , l-au orientat pe Pallady spre compoziţia clasică, spre ceea ce este durabil, cu adevărat important sub învelişul aparenţelor.

Predilecţia lui Pallady pentru natura moartă denotă dorinţa de a reda într-un tablou un fragment din realitatea universală, în toată poezia şi armonia sa. Criticii de artă i-au revelat spiritul contemplativ, sensibilitatea şi nostalgia, spunând despre el că: “a reuşit ca nimeni altul în pictura românească să îmbine trăsăturile boierului moldav cu cele ale dandy-ului parizian”.

În anii comunismului a avut o poziţie rezervată, fiind un susţinător al Uniunii Artiştilor Plastici, dar nefăcând concesii agresivei tendinţe a realismului socialist. “Nu sunt modern, sunt din toate timpurile”, obișnuia să afirme pictorul despre sine.

La împlinirea a 85 de ani, în 1956, a primit titlul de Maestru emerit al artei, organizându-se Expoziția retrospectivă “Theodor Pallady”. Curând după aceea, la 16 august 1956, pictorul a trecut în lumea celor drepți.