luni, 30 mai 2011

SĂPTĂMÂNA DREPTURILOR COPIILOR










Întrucât suntem în săptămâna care marchează ZIUA COPILULUI și drepturile acestuia ,biblioteca împreună cu cadre didactice, d -na învățătoare Aurelia Vasile, am organizat o vizionare la biblioteca publică, elevii din clasei a- II-a A au aflat încă o dată care le sunt drepturile, prin intermediul internetului, utilizând aparatura din dotare donată de Id_biblionet_corel_v9
”La 20 noiembrie 1989 Adunarea Generala a Natiunilor Unite a adoptat Conventia Drepturilor Copilului. Conventia privind Drepturile Copilului incorporeaza, mai mult decat oricare alt document, intreg spectrul drepturilor omului – civile, politice, economice, sociale si culturale si prevede o dezvoltare completa a potentialului copilului într-o atmosfera de libertate, demnitate si justitie. În România Conventia Drepturilor Copilului a fost ratificată prin Legea nr.18/1990.
Copii au citit încă o dată drepturile lor au vizionat un film cu desene animate după basme populare și au cântat melodii de vârsta lor .

marți, 24 mai 2011

Cultura română a mai pierdut o personalitate FĂNUȘ NEAGU

1932 5 aprilie -2011 - 24 mai
Am avut onoarea de a sta de vorba cu autorul Fănuș Neagu cu ocazia participării la Salonul de carte organizat de către Biblioteca Județeană Ialomița -unde, și-a lansat mai multe creații ale sale. A fost o reală bucurie să vorbești cu o personalitate care era foarte modest , nu voi uita acele momente în care ne-a vorbit tuturor celor prezenți în stilul său inconfundabil al tipului boem și plăcut despre romanele sale și despre viață în general.” Îngerul care a strigat” s-a stins încet din cauza unei boli necruțătoare, Dumnezeu să-l aibă în pază.

marți, 10 mai 2011

TRIPLĂ SĂRBĂTOARE DE 9 MAI ÎN BIBLIOTECĂ






Imagini din timpul vizionării unui material power-point despre ziua de 9 mai prezentat unui grup de elevi.








9MAI 1877- 9 MAI 2011
134 DE ANI
*ZIUAINDEPENDENTEI
ROMÂNIEI

Atacul de la Smardan Sfârșitul celui de al IIlea război mondialde la care au trecut 66 de ani.(foto cu avatori și o medalie din acea perioadă)


La 18 aprilie 1951, șase țări (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda) au semnat Tratatul de la Paris privind prima dintre comunitățile europene.

9 Mai are o încărcătură simbolică aparte, în contextul în care Uniunea Europeană a efectuat cea de-a cincea și cea mai amplă extindere din istoria sa, "Cei 15" devenind "Cei 25" la 1 mai 2004, și "Cei 27" în 2007, după ce și România și Bulgaria au aderat la Uniunea Europeană.

Sovieticii, alături de statele devenite comuniste după război,

au serbat "Ziua Victoriei împotriva fascismului" la 9 mai.

Statele vestice care contribuiseră la înfrângerea nazismului

au decis să păstreze rigoarea istorică, aniversând

"Ziua Victoriei în Europa" la 8 mai.