Localitatea Dridu , se află situată la extremitatea de vest a judeţului Ialomiţa , pe malul drept al râului ce a dat numele judeţului, la confluienţa râurilor Ialomiţa cu Prahova.
Are ca vecini comunele :Adâncata , Jilavele ,Moldoveni (comună reînfiinţată , care a făcut parte din Dridu între anii 1968-2005 ) Moviliţa şi Fierbinţi ;se află la 80 km. de municipiul Slobozia, la 18 km. de oraşul Urziceni şi la 50 km . de capitala ţării -Bucureşti -.Este compusă din patru sate: Sărindaru ,Dridu –Movila, Moara, Dridu-Snagov. Comuna are o suprafaţă de 71 de km. pătraţi şi 3870 de locuitori. In decembrie 2005. (Incepând cu iulie 2005, satul Moldoveni a redevenit comună ,în urma unui referendum al comunităţii din Moldoveni.)
Originea denumirii se pierde în negura trecutului ,numele localităţi apărând diferit ; Dridih , într-un manuscris aparţinând lui Radu cel Mare ,Dridova , într-un document din timpul domnitorului muntean Vladislav al treilea
Pentru atestarea unor urme de viaţa materiala din epoca străveche si cea veche precum şi pentru primele secole ale orânduiri feudale s-au folosit cloncluziile cercetătorilor arheologice făcute la Dridu în anii 1956-1961 şi 1974-1980 .
Încă din primul deceniu al secolului nostru ,cercetările au concluzionat „ în depozitele cuaternare de la Dridu , s-au găsit fragmente de olărie primitivă şi obiecte de silex cioplite , alături de oase de om si animale ca şi pământ amestecat cu paie pentru facerea locuinţelor.´” începând de la atestarea sa documentarea (28 octombrie 1464) sunt numeroase momentele epocii feudale, când localitatea este prezentată ca moşie ori sat.
Existenţa localităţii ca moşie sau sat mănăstiresc ce se întinde în 4 secole, a fost prezentată folosindu-se mărturii din fonduri mănăstirilor Dealu, Snagov şi Sărindar. Aplicarea legii rurale din 1864 la proprietăţile mănăstireşti din zona Dridu, implica aproape toţi locuitorii în privinţa împroprietaririi cu pământ.
Vastul material descoperit în cele 7 companii de săpături desfăşurate la Dridu, începute sub conducere renumitului specialist prof. Nestorescu şi continuate de Eugenia Zaharia, autoarea sintezei despre care vom face referiri, arată că: „ cele mai vechi resturi arheologice care s-au găsit sporadic, aparţin culturii Gumelniţa , locul fiind folosit în epoca neolitică drept cimitir. In acelaşi loc ,dar la distanţă în timp de 3 decenii, a fost cules un fragment de statueta zoomorf , din lut pietrificat (cap de bovină) caracteristic cuprinzătoarei culturi Gumelniţa .
In documentul dat la data de 28 octombrie 1464 de către Radu cel Frumos ,la Bucureşti care cuprinde danii către Mânăstirea Snagov, spune că : „ s-au dăruit sate , munţi, vii, sălaşe de ţigani şi patru mori la Dridih ”. In a doua jumătate a secolului al XVIII-lea în cătunul Dridu (azi Dridu –Snagov) se construieşte o bisericuţă din lemn , ctitorul fiind căpitanul Neagoe în vremea domniei lui Alexandru Ipsilanti care a fost domnitor între anii(1774-1782) după pisania din lemn care se păstrează încă.
Lipsită de frescă, biserica se impune prin sculptura stâlpilor şi a grinzilor de o valoare deosebită pentru epoca şi stilul construcţiei. După trei secole de existenţă administrativă în cadrul judeţului Ilfov , din 1778, ca urmare a reformei administrative întreprinse de Alexandru Ipsilanti, domnul ţării, Dridu va intra în componenţa judeţului Ialomiţa, devenind una din cele şapte plăşi ale judeţului.
Localitatea figurează şi pe hărţile timpului, cum ar fi cea din 1780( Nicolae Iorga – o hartă a Tării Româneşti întocmită la cererea turcilor, în vederea campaniilor militare turco-ruse de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.) .
De altfel la începutul războiului ruso-turc din 1806-1812, aici la Dridu în punctul Olteanu, are loc prima ciocnire între cele două armate la 23 decembrie 1806 , urmată de cea de la Fierbinţi la 25 decembrie ,încheiată cu victoria armatelor ruseşti.
Intrăm în epoca istoriei moderne deschisă de revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu la 1821 . Dridenii rămân lucrători ai pământului moşierilor , aici este plină orânduirea feudală cu viaţa ei aspră şi naturală , cu toate că sunt la o zi de mers până la Bucureştiul plin de efervescenţa din timpul lui Tudor, cu tot mai multe hanuri şi ateliere .
Noua categorie de exploatatori, arendaşii , manifestare a apariţiei unor relaţii de tip capitalist în agricultura românească normală la acea vreme, îşi face simţită prezenţa şi la Dridu, luând în arendă moşiile mănăstireşti de aici pe care le lucrau locuitori satelor Dridu-Movila, Sărindaru, Moara şi Dridu-Snagov. Despre populaţia satelor din Dridu în 1835 erau 42 de familii la Dridu –Movila 36 familii Snagov si biserica şi 42 de familii la Moara Sărindarului.
Manifestari deosebite au loc în satele dridene în anii alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al muntenilor şi moldovenilor. Efervescenţa timpului, se datorează spiritului de luptă pentru dreptate socială al ţăranilor. Ei au plecat la Bucureşti, avându-l în frunte pe Mircea Mălăeru, ţăran din localitatea Fierbinţi vecină cu Dridu, pentru a susţine alegerea domnului celor două provincii româneşti. De asemenea ,Mircea Mălăeru , a fost reprezentant al ţărănimii în adunările ad-hoc din 1857: „element de încredere al unioniştilor”.
Reforma agrară legiferată în anul 1864 şi aplicată începând cu anul 1865 , cuprinde întreaga masă de săteni ai Dridului, gratie existenţei întinselor proprietăţi mănăstireşti de aici. Marea răscoală din 1907 s-a manifestat foarte slab la Dridu. Din lipsa de documente, apelând la memorii contemporane, bătrânul Dobre Oprea din Dridu-Snagov, spunea că: „fiind copil îmi povestea tata cum s-au strâns vreo 100 de inşi la Fierbinţi de Jos ca să se lupte cu boierii arendaşi, dar a venit armata de la centru reşedinţă de plasă şi au plecat spre case întreaga populaţie a satelor cu mici excepţii”.
În marile bătălii pentru libertatea naţională, ţărănimea din Dridu şi-a dat obolul de sânge. Despre contribuţia dridenilor la victoria în războiul de independenţă naţională din 1977-1878avem puţine ştiri.
Specificăm în rândul jertfelor pe Panait Manciu şi pe Oprea Cristea, dar la împroprietărirea din 1899 au primit pământ 7 văduve de război precum şi :Dedu Dorobanţu, Stoica Gheorghe, Radu Ilie ,Manea Enache soldaţi şi sergentul A. Constantin. Numeroasă a fost participarea ţăranilor drideni la războiul din 1916-1918 prin prisma jertfelor pe care le-au dat. Părţile laterale ale monumentului ridicat în memoria eroilor căzuţi, ce se află în fosta curte a Primăriei azi(decembrie2005)Trezoreria, cuprinde numele şi prenumele a 191 de eroi.
În această perioadă au fost create primele şcoli la Dridu, astfel arhivele arată ca în anul 1841 la 1noiembrie este numit învăţător la Sărindaru Dobre Cărăsescu, în 1842 şcoala este desăvârşită „construcţie de grădele pe tălpi”. În 1855 la Sărindaru şi Dridurile este pomenită o şcoală în proastă stare . În 1878 se construieşte primul local propriu de Şcoală în Dridu. În 1888, la Dridu figurează 60 de elevi în cinci clase, din care şase fete.
Din 1873 la Dridu funcţionează ca învăţător Ion Zaharescu până în Ianuarie 1884 când s-a îmbolnăvit de plămâni şi a murit. I s-a ridicat un monument de marmură în 1892, prin listele de subscripţii din partea consătenilor, a colegilor şi a altor persoane.
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX funcţionează câte o şcoală în satele Dridu-Movila, Sărindaru şi Moară cu un număr foarte mic de elevi. În deceniile II şi III ale secolului XX ,Dridu se depopulează cu circa 1000 persoane: prin jertfa celor aproximativ 250-300 de soldaţi căzuţi pe câmpurile de bătălie în cele două războaie mondiale prin colonizarea a 150-160 familii care au fost împroprietărite cu pământ în Bărăgan la Ciulniţa, Piua-Pietrei şi Murgeanca.
Reforma agrară din 1945 împroprietăreşte pe cei săraci, pe invalizi, văduvele de război şi de asemenea orfanii în număr de 214 familii care primesc 287 pogoane de pământ arabil. Această împroprietărire a fost însă de scurtă durată deoarece în scurt timp 1957 a început - „goana după ţărani”. Cei ce aveau 3-5 pogoane de pământ erau consideraţi chiaburi şi au avut tare mult de suferit din acest motiv.
Ideea de formare de gospodării colective ,luată de la ruşi s-a dovedit iată, că nu era calea cea mai bună pe care o propovăduia Partidul Socialist după aceea P.C.R. care i-a dezrădăcinat pe ţărani, aceştia rămânând fără pământ, fără atelaje (cai şi căruţe, pluguri cu care să-şi lucreze pământul)au început să-şi caute de lucru la oraş. De fapt aceasta era politica partidului care s-a dovedit a fi utopie.
Majoritatea femeilor au rămas să lucreze în C.A.P.-uri, bărbaţii luând calea navetei la oraş(Bucureşti) unde se câştiga mult mai mult decât la C.A.P., având nevoie de bani pentru a-şi întreţine copiii în şcoli. Când au fost siliţi să se înscrie în „colectiv” ţăranii au declarat mai puţin pământ decât aveau în speranţa ca acela le va rămâne lor, dar: au fost obligaţi să aibă o curte nu mai mare de0,10hectare deci, la un moment dat ţăranul nu mai putea creşte nici un porc pentru că nu avea cu ce- l hrăni.
Tinerii au părăsit satele în număr mare , îndreptându-se către oraş pentru a putea practica mai multe meserii, numărul locuitorilor a scăzut mult, satele sunt îmbătrânite ,cu număr mic de persoane tinere. Este foarte adevărat că între timp s-au înfiinţat în comună –o secţie de confecţii-un depozit de rezerve de stat, o secţie de lădiţe pentru legume şi fructe la Moldoveni, secţii industriale în cadrul C.A.P.-ului care cuprindea 5 000ha. teren arabil, zootehnie cu 1 000 capete bovine, 3 000 capete porcine, 2 800 capete ovine.
Au luat avânt Cooperativele de consum ,care şi-au construit spaţii mari prin contribuţia membrilor săi. De asemenea s-a construit o şcoală nouă şi un bloc de locuit pentru specialiştii din agricultură în centrul comunei.
Pasiunea pentru ştiinţă şi cultură a scos dintre drideni sute de cadre cu pregătire medie şi superioară, care lucrează pe tot cuprinsul ţării, statistica locală din anii 1980 arată o structură socială a dridenilor de 53% muncitori , 43 % ţărani , 4 % intelectuali şi diverse servicii.
O dată cu tumultoasa revoluţie din decembrie 1989 când de la Dridu au plecat către Bucureşti tone de grâu, pentru a hrăni armata româna aflată zi şi noapte la datorie în acele zile fierbinţi. De asemenea doi tineri născuţi în Dridu şi-au pierdut viaţa alături de alţi sacrificaţi ai revoluţiei din Bucureşti fără să se ştie autorii nici azi.
Modificările survenite după revoluţie au şi aspecte pozitive dar creează şi probleme noi pentru populaţie şi în mod special pentru ţărani. Au primit pământurile înapoi dar, nu au utilaje cu care să-le lucreze ,cei mai mulţi sunt bătrâni şi nu mai pot lucra aşa cum o făceau în tinereţe.
Comerţul , este cel care a luat amploare aici, ca peste tot în ţară dealtfel, deoarece aşa se câştigă cel mai uşor banii .S-au înfiinţat mai multe societăţi agricole unde şi-au arendat pământul atât proprietarii de teren arabil de la oraşe cât şi localnicii cei mai mulţi, dar baza a rămas ,cultivarea legumelor . Din cultura legumicolă ,dridenii îşi completează veniturile ,sau numai aşa realizează venituri pentru a-şi asigura un mod de viaţă decent sau suficient.
Munca fizică multă dar, cu venituri care să asigure o viaţă mai bună, ţinând cont de faptul că nivelul de trai după revoluţie a avut o cădere rapidă şi constantă indiferent de cine se afla la cârma ţării. Fiecare guvernare a încercat să ajute populaţia nevoiaşă, acordând :ajutoare de şomaj, ajutoare sociale celor cu venituri mici ,de asemenea se acordă pensii veteranilor şi văduvelor de război circa 227 de persoane.
Încep tinerii să se retragă la sate , chiar pe malul Ialomiţei ,unde s-a construit barajul de apărare ,de asemenea s-a construit o mănăstire la confluenţa Ialomiţei cu Prahova care se numeşte MANASTIREA ACOPERAMANTUL MAICII DOMNULUI , a fost construită pe terenuri donate de locuitori ai comunei şi cu donaţii pentru construirea ei pe terenul cu rezonantă istorică numit „ La METEREZE”. După 1989 s-a redeschis şi Biblioteca cu program normal, pentru că de peste 15 ani, funcţiona cu program de 3ore pe zi de 3 ori pe săptămână ;a fost dotată anual cu publicaţii noi , iar în anul 2004 s-a început construcţia unui nou sediu de bibliotecă şi a unui serviciu de permanenţă medicală pentru locuitorii comunitari. Acestea au fost date in funcţiune şi reprezintă o mândrie pentru comunitate şi pentru cel care s- a străduit ,a insistat şi a luptat ,ca aceste construcţii să se poată realiza, primarul Valentin Turiga. Tot în perioada acestui primar în 2004 s-a asigurat unei părţi din comună apă potabilă la cişmele pe şosea .Biblioteca este frecventată de elevi cu precădere , de tineri şi de adulţii care mai au timp de citit, de asemenea de şomeri şi pensionari.
Evenimentele petrecute în 1989 încep să schimbe mentalităţile oamenilor noştri şi la noi timpul înseamnă bani ,ca şi în râvnitul Occident.
Căci toţi dorim să progresăm ,să câştigăm mai mult ,să trăim mai bine, timpul de odihnă se limitează. Se lucrează în domenii diversificate dar mai ales pe terenurile agricole de care dispune fiecare dridean, ştiind că este proprietatea lui şi tot ce obţine nu trebuie să împartă cu nimeni.
Este drept că au apărut impozitele pe venit, care sunt mari şi impovărătoare pentru bieţii localnici; mai ales în condiţiile în care preţurile produselor agricole nu cresc deloc , pe când costurile , strict necesare obţinerii producţiei de bază se măresc lunar pe de o parte iar pe de altă parte şi datorită importului masiv de produse mai ieftine dar de o calitate îndoielnică. .
Localitatea Dridu atestastă documentar în anul1464 la 28 octombrie este astăzi o comună cu putere economică agricolă în mod special, dar are şi unităţi cu activităţi industriale :astfel s-au construit două brutării particulare ,o moară, urmează un abator , o fabrică de produs oxigen iar comerţul este înfloritor prin toate satele aparţinătoare.
Viaţa merge înainte cu bucuriile şi necazurile ei ,iar cetăţenii încearcă prin toate metodele să-şi ridice nivelul de trai, să facă să progreseze agricultura şi odată cu ea şi munca lor să devină mai uşoară din punct de vedere fizic, folosind utilaje de înaltă funcţionalitate. Viaţa culturală se desfăşoară mai puţin vizibil, sunt manifestări culturale cu prilejul hramurilor bisericilor din localitate ,sărbătorirea „Zilelor eroilor ” şi activităţi culturale în bibliotecă desfăşurate lunar ,cu ocazia aniversării zilelor unor scriitori sau alte evenimente locale. La data de 26 octombrie 2006 s-a inaugurat noul sediu a bibliotecii atunci având loc şi dezvelirea unei plăci comemorative la aniversarea a
La data de 26 octombrie 2006 s-a inaugurat noul sediu a bibliotecii atunci având loc şi dezvelirea unei plăci comemorative la aniversarea a 542 de ani de atestare documentară a localităţii. ( Date din Monografia- DRIDU,DIN TIMPURI STRĂVECHI ŞI PÂNĂ ASTĂZI- autor prof. Dedu Constantin)
Prilej cu care biblioteca a organizat o dezbatere cu tema - ,, Istoricul localităţii Dridu prezentarea monografiei comunei ,, de către autorul ei profesorul de istorie, Constantin Dedu. Au participat d-na Elena Pacală director al Inspectoratului pentru Cultură şi culte, d-l COnstantin Bunoaica metodist al bibliotecii judeţene, scriitori din zonă ,colegi bibliotecari ,localnici ,elevi ,d-l primar al comunei Valentin Turiga omul numărul unu în comună, care a luptat pentru ca acest proiect să poată fi pus în practică deşi au fost multe piedici de trecut.. Cu acest prilej s-a hotărât editarea unei cărţi monografice ale cărei costuri vor fi suportate de către Inspectoratul pentru Cultură .
Manifestarea s-a bucurat de succes şi a fost apreciată ,a avut reverberaţii în mass-media locală care a scris despre eveniment. Tot azi 26 octombrie sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel nou pe stadionul comunal, a avut loc un spectacol muzical- artistic cu prezente de marcă în recital : Sofia Vicoveanca, Ştefania Rareş, Gheorghe Turda, Cristina Stamate, Andrada, Aurel Moldoveanu, Valentina Fătu fiică a satului care au delectat publicul dridean cu programele prezentate. Sperăm să putem face din această zi o zi anuală a comunităţii şi a bibliotecii, deoarece biblioteca poartă numele uneia din vechile denumiri ale localităţii ,, DRIDIH,,. 
(coperta cărții) - Monografia autor: dl.profesor pensionar C-tin Dedu -Dridu,din cele mai vechi timpuri pâna azi- 2007 cu motto ” Neamurile trec dar culturile rămân” .(Vasile Pârvan)
(coperta cărții) -Monografia comunei Dridu autor ing. Ghe. Bălășescu -2008 Motto:Învățând istoria,simți că ți se transformă neîncetat nu numai spiritul,dar și inima și, contrar metafizicienilor, ești fericit de-a găzdui în tine, nu un suflet nemuritor, ci mai multe suflete muritoare. (Nietzsche)
