În perioada 20-24 august am avut şansa şi bucuria de a participa la un curs de pregătire profesională unde, am acumulat noi cunoştinţe de biblioteconomie dar şi experienţa  împărtăşită de  d-na Crina Ifrim lector, persoană cu multă experienţă şi profesinalism în  predarea  cunoştinţelor. Cursul a fost foarte stufos dar în final  a fost util şi chiar plăcut. Locaţia-staţiunea Buşteni- a  făcut  ca totul să fie şi mai agreabil . Ceeace va trebui să facem, este să atragem cât mai multe persoane  pentru a folosi serviciile de bibliotecă atât de variate prin dotarea bibliotecii de către BIBLIONET şi WORLD VISION   cu computere,imprimante,scaner şi videoproiector.   Au trecut câteva zile de la finalizarea cursului iar acum regretăm că s-a terminat. 
                           VĂ INVITĂM SĂ VIZITAŢI BIBLIOTECA .
                           AVEŢI ACCES GRATUIT LA INTERNET. 
PROGRAM ZILNIC
 8-12    16-20
VĂ AŞTEPT CU DRAG. Bibliotecara.

1957-2012 1 septembrie - 55 de ani de la ÎNFIINŢAREA BIBLIOTECII

Se împlinesc 140 de ani de la nașterea lui Traian Vuia, pionier al aviației române

Astăzi omaginem pe unul din marii pionieri ce au făcut posibil contactul cu cerul, inventatorul care a contribuit la dezvoltarea traficului aerian.

Traian Vuia, realizatorul primului zbor autopropulsat se naște în Bujorul comitatul Caraș-Severin (parte integrantă din Austro-Ungaria), la 17 august 1872.

Brevetul acordat și publicat la 16 octombrie 1903  reprezintă dovada ambiției și pasiunii lui Traian Vuia în ciuda scepticismului întâlnit pe parcurs, numindu-și invenția brevetata aeroplan-automobil.

Presa din Franța, SUA, și Marea Britanie vuiește după ce, la 18 martie 1906 la Montesson, mașinăria concepută de inventatorul român zboară pentru prima oară. Aparatul se ridică la o înălțime de aproape un metru, pe o distanță de 12 m, după care elicele se opresc și avionul aterizeaza.

Subiectul principal este reușita lui Vuia prin mijloace proprii , “la bord”,  “ajutor extern” (pantă, cale ferată, catapultă etc.)

Creatorul Traian Vuia nu se oprește aici, urmând să adauge realizărilor sale două elicoptere (1918,1922) și un generator de abur (1925) .

Numit membru de onoare al Academiei Române la 3 septembrie 1950, inventatorul român moare patru ani mai târziu la București și este înhumat la cimitirul Bellu.

Sursa : Ghimpele.ro

Astăzi  16 august omagiem un PICTOR ROMÂN de geniu, distins cu titlul de “Maestru emerit al artei” (GALERIE FOTO)

de Andreea Croitor

“Maestu emerit al artei”, Theodor Pallady este unul dintre reprezentanții de seamă ai picturii românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

 Născut la 24 aprilie 1871, rădăcinile pictorului Theodor Pallady derivă din datele sale biografice. Pallady este fiul lui Iancu Pallady - strămoşii săi pe linie paternă sunt identificabili încă din secolul al XVII-lea, la curtea domnitorului moldovean Vasile Lupu – şi al Mariei Cantacuzino - înrudindu-se, după mamă, cu glorioasa spiţă a domnitorilor Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu.

Între anii 1887 şi 1889, Pallady studiază ingineria la Politehnica din Dresda, în paralel luând lecţii de desen şi pictură cu Erwin Oehme, care recunoscându-i înzestrarea artistică, îl sfătuieşte să plece la Paris. În capitala Franţei lucrează în atelierul lui Jean Arman şi se înscrie la Academia de Arte Frumoase.

În 1892 intră în atelierul lui Gustave Moreau, unde îi va avea colegi pe Henri Matisse, cu care a legat o strânsă prietenie, pe Georges Rouault şi pe Albert Marquet. După moartea lui Moreau, în 1897, lucrează în atelierele lui Aime Morot şi Fernand Cormon, totodată frecventând, clasa lui Puvis de Chavannes, de la care preia fineţea desenului şi strălucirea culorilor.

În 1904 se întoarce în ţară şi expune la Ateneul Român, la saloanele oficiale. Menţine legătura cu Parisul, unde deschide mai multe expoziţii personale, până în anul 1940. În aceeaşi perioadă expune la Bienala de la Veneţia, în anii 1924, 1940 şi 1942.

Cu o formaţie complexă – rigoarea şcolii germane, simbolismul promovat de Moreau, experienţele Art-Nouveaului, prietenia cu Matisse, legăturile cu ceea ce se va numi “Ecole de Paris” , l-au orientat pe Pallady spre compoziţia clasică, spre ceea ce este durabil, cu adevărat important sub învelişul aparenţelor.

Predilecţia lui Pallady pentru natura moartă denotă dorinţa de a reda într-un tablou un fragment din realitatea universală, în toată poezia şi armonia sa. Criticii de artă i-au revelat spiritul contemplativ, sensibilitatea şi nostalgia, spunând despre el că: “a reuşit ca nimeni altul în pictura românească să îmbine trăsăturile boierului moldav cu cele ale dandy-ului parizian”.

În anii comunismului a avut o poziţie rezervată, fiind un susţinător al Uniunii Artiştilor Plastici, dar nefăcând concesii agresivei tendinţe a realismului socialist. “Nu sunt modern, sunt din toate timpurile”, obișnuia să afirme pictorul despre sine.

La împlinirea a 85 de ani, în 1956, a primit titlul de Maestru emerit al artei, organizându-se Expoziția retrospectivă “Theodor Pallady”. Curând după aceea, la 16 august 1956, pictorul a trecut în lumea celor drepți.

                         15 august

   CONSTANTIN BRANCOVEANU

La 15 August 2012, se împlinesc 298 de ani de la moartea muceniceasca la Constantinopol a Voievodului Tarii Românești, CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, împreuna cu fiii sai, CONSTANTIN, STEFAN, RADU si MATEI - si cu ginerele sau, vistiernicul Ianache Văcărescu au fost uciși întruna din cele mai cumplite tragedii pe care le-a cunoscut istoria României

Era în august 1714. Brâncoveanu domnea de mult. Acum era în vârstă de 60 de ani şi era domn înţelept şi iubit. Patru feciori mândri îi împodobeau casa şi îi înveseleau bătrâneţile.

Constantin Brâncoveanu, încă demult ajunsese neplăcut sultanului, pentru că adunase şi bogăţii. El pusese de bătuse şi monede mari, de aur, ceea ce era un act de neatârnare.

La 15 August 1714, de Sf. Maria Mare, când împlinea 60 de ani, iar Doamna Maria își serba onomastica, Constantin Brâncoveanu a fost dus la locul de osânda Ialy Chișc (Chioșcul Marii).

Sultanul a dat ordin să fie uciși deoare nu au acceptat să treacă la religia musulmană.

Ultimele cuvinte ale lui Brâncoveanu  au fost:

"Fiilor, aveti curaj ! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pământească. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, sa nu le pierdem și pe ele, ci să le aducem curate în fața Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălam păcatele noastre cu sângele nostru !"

Sultanul a dat semnalul execuției. Primul fu decapitat vistiernicul Ianache Văcărescu, apoi cei patru fii ai Domnului : Constantin, Stefan, Radu si micuțul Matei (11 ani).

                         15 august

   CONSTANTIN BRANCOVEANU

La 15 August 2012, se împlinesc 298 de ani de la moartea muceniceasca la Constantinopol a Voievodului Tarii Românești, CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, împreuna cu fiii sai, CONSTANTIN, STEFAN, RADU si MATEI - si cu ginerele sau, vistiernicul Ianache Văcărescu au fost uciși întruna din cele mai cumplite tragedii pe care le-a cunoscut istoria României

Era în august 1714. Brâncoveanu domnea de mult. Acum era în vârstă de 60 de ani şi era domn înţelept şi iubit. Patru feciori mândri îi împodobeau casa şi îi înveseleau bătrâneţile.

Constantin Brâncoveanu, încă demult ajunsese neplăcut sultanului, pentru că adunase şi bogăţii. El pusese de bătuse şi monede mari, de aur, ceea ce era un act de neatârnare.

Înmărmurit de durere, Domnul murmura : "Doamne, fie voia Ta", după care i s-a  tăiat si lui capul. Nicolae Iorga nota : "La capătul celei mai zguduitoare tragedii, ce n'are pereche în analele sângeroase ale sultanilor de odinioară, numai atunci s'a pus capăt celor mai strașnice clipe pe care le poate suferi vreodată un suflet omenesc. Capul Domnului nu s'a putut dezlipi de trup, la lovitura nedibace, poate miloasa, a călăului, si, grămada, trupul bătrânului părinte a căzut în tărâna udata de sângele tuturor copiiilor sai". Cele șase trupuri decapitate au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele "purtate în prăjini" pe ulițele cetății, au fost înfipte la o poarta a Seraiului si tinute acolo trei zile, după care au fost aruncate în mare. Creștinii pioși au pescuit trupurile si le-au înmormântat, pe ascuns, în biserica Adormirii Maicii Domnului din insula Hălchi. Osemintele Voievodului-Martir au fost aduse în tara de soția sa, Doamna Maria, în 1720 si îngropate pe ascuns în biserica Sf. Gheorghe-Nou din Capitala. Mormântul a fost acoperit de o placa de marmora alba, fără nume, iar identificarea s'a făcut după descoperirea, în 1914, a unei candele de argint cu inscripția : "Aici odihnesc oasele fericitului Domn, Io, Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod".

ION BARBU -11 august comemorare

Astăzi 11 august  comemorăm UN ILUSTRU POET și MATEMATICIAN, care a făcut cunoscut numele României în străinătate

de Nicoleta Bălan

Ion Barbu (n. Dan Barbilian, 18 martie 1895, Câmpulung Muscel, d. 11 august 1961, București) a fost un poet și matematician român. Ca matematician este cunoscut sub numele Dan Barbilian. A fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc. Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin Barbilian (care și-a latinizat numele inițial Barbu) și al Smarandei, născută Șoiculescu.

Debutul său artistic a fost declanșat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecați într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest “pariu”, Dan Barbilian își descoperă talentul și iubirea față de poezie. Dan Barbilian spunea că poezia și geometria sunt complementare în viața sa : acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaștere și imaginație. A fost doctor în matematică, participând la diferite conferințe internaționale de matematică, cum ar fi Congresele Internaționale de Matematică. A fost profesor univesitar de algebră la Facultatea de Științe din București. Lucrările sale în domeniu l-au făcut cunoscut și apreciat și peste hotare.

STOPS la Mizil-la FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE ȘI EPIGRAMĂDE ANTOLOGIE

MATA HARI

Se împlinesc 136 de ani de la naşterea celei mai renumite FEMEI-SPION din istorie

de Andreea Croitor

Cea mai cunoscută femeie spion din istoria lumii, Mata Hari a scandalizat societatea atât prin libertatea pe care şi-a îngăduit-o, cât şi prin spectacolele pe care le oferea ca dansatoare orientală la un circ, reprezentaţii care i-au adus renumele de femeie fatală. După o viaţă amoroasă tumultoasă şi o tinereţe zbuciumată, semnele de întrebare asupra acuzaţiilor de spionaj care i s-au adus au transformat-o  într-o enigmă pentru întreaga lume.
Sursa: Ghimpele.ro

DE SUFLET...

Am găsit  pe facebook această poezie și nu am rezistat  tendinței de a o posta  pe blogul bibliotecii.

Sunt atât de semnificative și pline de adevăr , aceste versuri ale iubitorului de limbă româna Grigore Vieru.

6 AUGUST -SCHIMBAREA LA FAȚĂ

Schimbarea la Fata a Domnului este praznuita pe 6 august. Aceasta sarbatoare aminteste de minunea petrecuta pe muntele Tabor, unde Hristos isi descopera dumnezeirea Sa prin natura umana pe care a asumat-o. Evanghelistul Matei spune "Si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina" (Matei 17, 2), in vreme ce evanghelistul Marcu spune ca vesmintele Lui s-au facut albe ca zapada (Marcu 9,3). Faptul ca Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos ca era "ca soarele", iar Luca, vorbind despre vesmintele Sale, mentioneaza ca "erau ca zapada", ne descopera ca firea omeneasca nu a fost absorbita de cea dumnezeiasca in Hristos, caci "zapada" nu a fost topita de "soarele" din El. Amintim ca firea umana si dumnezeiasca din Hristos sunt unite in chip neamestecat, neschimbat, neimpartit si nedespartit in Hristos.

Schimbarea la Fata a Domnului - scurt istoric

Sarbatoarea Shimbarii la Fata a Domnului dateaza de la inceputul sec. al IV-lea, cand Sfanta Imparateasa Elena zideste o biserica pe Muntele Tabor. Aceasta sarbatoare incepe sa fie mentionata in documente din prima jumatate a secolului al V lea. In Apus, sarbatoarea Schimbarii la Fata s-a generalizat mai tarziu, prin hotararea luata de papa Calist III ca multumire pentru biruinta crestinilor asupra turcilor la Belgrad, in anul 1456.

Exista obiceiul ca in aceasta zi sa se faca pomenire generala a celor trecuti la cele vesnice (Biserica Rusa). In unele zone, de sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului se aduc la biserica struguri, care se impart credinciosilor.

MARIN PREDA AR FI ÎMPLINIT 90 DE ANI

90 de ani de la NAȘTEREA  

ilustrului  scriitor MARIN PREDA

Marin Preda, născut la data de 5 august 1922 în Siliștea-Gumești, județul Teleorman, este unul dintre cei mai mari scriitori români. Opera sa numără nuvele, romane, articole de presă dar și versuri. Născut într-o familie numeroasă, având doi frați de sânge, trei vitregi din căsătoria anterioară a tatălui ”de profesie plugar” și două surori din cea a mamei, Marin Preda nu a avut o copilărie lipsită de griji, în ciuda celor două loturi de pământ ”primite la împroprietărire”.

Deși învățătorul din sat intuiește potențialul imens al copilului Marin Preda, primii ani de școală ai acestuia sunt chinuiți de greutăți, de absentarea de la școală pentru a participa la treburile gospodărești, de dificultăți financiare și chiar de malarie. Cu toate acestea, reușește să parcurgă studiile primare și aproape le finalizează pe cele medii.

După câțiva ani deosebit de grei, în care întâmpină dificultăți financiare și este martor la rebeliunea legionară și reprimarea ei de către Mareșalul Antonescu, cu ajutorul lui Geo Dumitrescu este angajat corector la ziarul ”Timpul” în 1941, în care publică la scurt timp prima operă- schița Pârlitu’.

Datorită talentului, avansează rapid în carieră, fiind angajat la ”Evenimentul zilei”, ”România Liberă”, ”Viața Românească”. Este ales în 1968 vicepreședinte al ”Uniunii scriitorilor”, devine director al editurii ”Cartea Românească”, traduce opere ale lui Faulkner și Dostoievski și publică nuvele, schițe și mai multe romane.

Experiențele de viața, de la copilărie la maturitate, îl inspiră și sunt prezente în toate operele sale. Romanul autobiografic ”Viața ca o pradă” conține amintiri din adolescentă și armată, dar și din viața de adult, tema romanului fiind cristalizarea conștiinței unui artist.

La scurt timp după ce este ales deputat în Marea Adunare Mațională (parlament), moare în condiții suspecte la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia, pe 16 mai 1980. Cel mai mic dintre frații săi, Alexandru, crede că a fost asasinat, dar probele din dosarul morții sale au dispărut. Familia sa este convinsă că moartea fulgerătoare este legată de publicarea ultimului său roman, ”Cel mai iubit dintre pământeni”.

Marin Preda, născut la data de 5 august 1922 în Siliștea-Gumești, județul Teleorman, este unul dintre cei mai mari scriitori români. Opera sa numără nuvele, romane, articole de presă dar și versuri. Născut într-o familie numeroasă, având doi frați de sânge, trei vitregi din căsătoria anterioară a tatălui ”de profesie plugar” și două surori din cea a mamei, Marin Preda nu a avut o copilărie lipsită de griji, în ciuda celor două loturi de pământ ”primite la împroprietărire”.

Deși învățătorul din sat intuiește potențialul imens al copilului Marin Preda, primii ani de școală ai acestuia sunt chinuiți de greutăți, de absentarea de la școală pentru a participa la treburile gospodărești, de dificultăți financiare și chiar de malarie. Cu toate acestea, reușește să parcurgă studiile primare și aproape le finalizează pe cele medii.

După câțiva ani deosebit de grei, în care întâmpină dificultăți financiare și este martor la rebeliunea legionară și reprimarea ei de către Mareșalul Antonescu, cu ajutorul lui Geo Dumitrescu este angajat corector la ziarul ”Timpul” în 1941, în care publică la scurt timp prima operă- schița Pârlitu’.

Datorită talentului, avansează rapid în carieră, fiind angajat la ”Evenimentul zilei”, ”România Liberă”, ”Viața Românească”. Este ales în 1968 vicepreședinte al ”Uniunii scriitorilor”, devine director al editurii ”Cartea Românească”, traduce opere ale lui Faulkner și Dostoievski și publică nuvele, schițe și mai multe romane.

Experiențele de viața, de la copilărie la maturitate, îl inspiră și sunt prezente în toate operele sale. Romanul autobiografic ”Viața ca o pradă” conține amintiri din adolescentă și armată, dar și din viața de adult, tema romanului fiind cristalizarea conștiinței unui artist.

La scurt timp după ce este ales deputat în Marea Adunare Mațională (parlament), moare în condiții suspecte la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia, pe 16 mai 1980. Cel mai mic dintre frații săi, Alexandru, crede că a fost asasinat, dar probele din dosarul morții sale au dispărut. Familia sa este convinsă că moartea fulgerătoare este legată de publicarea ultimului său roman, ”Cel mai iubit dintre pământeni”.