joi, 22 septembrie 2011

Eveniment septembrie- Ștefan Bănulescu

În județul Ialomița fiecare bibliotecă a sărbătorit fără doar și poate în data de 8 septembrie, 82 de ani de la nașterea poetului și scriitorului ialomițean ȘTEFAN BĂNULESCU. Am scris despre acest lucru deoarece,, Biblioteca pentru toți ,,face posibilă apariția unui volum de poezie St. Bănulescu, lucru lăudabil și onorant pentru comunitatea ialomițeană.

Biblioteca pentru toţi –

"Poezii" de Vasile Voiculescu.

Poetul V. Voiculescu, despre care s-au scris biblioteci, încă aşteaptă să fie descoperit. Nu de mulţi. Cititorii săi trebuie preveniţi din primul moment: se află în faţa unui scriitor inegal, cu care nu se poate intra uşor în comunicare. Materialele din care îşi construieşte universul sunt de cele mai multe ori aspre, dure, bolovănoase. Dar gândirea arhitectonică este rafinată, subtilă, expresivă. O combinaţie tensionată, în care vizibilul este menit să comunice o experienţă fundamentală a celui care scrie în primul rând pentru a transmite un mesaj, abia apoi pentru a produce plăcere. Toată opera literară a lui V. Voiculescu, în versuri sau în proză, tipărită în timpul vieţii autorului sau după trecerea lui într-o lume mai bună, este purtătoare de mesaj… (Roxana Sorescu)

Miercuri, 28 septembrie, Jurnalul Naţional apare împreună cu volumul "Poezii" de V. Voiculescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu