joi, 6 octombrie 2011

Din trecutul localității Dridu

Ne apropiem de ziua când sărbătorim Ziua Bibliotecii -28 octombrie -data când a fost atestată documentar localitatea în anul 1464 (547de ani de existență). Cu această ocazie voi posta câteva fotografii care atestă vechimea localității. Sunt fotografii cu obiecte descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice desfășurate la Dridu ( LA Metereze și Lacul Comana)expuse în incinta Muzeului județean Ialomița.

joi, 22 septembrie 2011

Eveniment septembrie- Ștefan Bănulescu

În județul Ialomița fiecare bibliotecă a sărbătorit fără doar și poate în data de 8 septembrie, 82 de ani de la nașterea poetului și scriitorului ialomițean ȘTEFAN BĂNULESCU. Am scris despre acest lucru deoarece,, Biblioteca pentru toți ,,face posibilă apariția unui volum de poezie St. Bănulescu, lucru lăudabil și onorant pentru comunitatea ialomițeană.

Biblioteca pentru toţi –

"Poezii" de Vasile Voiculescu.

Poetul V. Voiculescu, despre care s-au scris biblioteci, încă aşteaptă să fie descoperit. Nu de mulţi. Cititorii săi trebuie preveniţi din primul moment: se află în faţa unui scriitor inegal, cu care nu se poate intra uşor în comunicare. Materialele din care îşi construieşte universul sunt de cele mai multe ori aspre, dure, bolovănoase. Dar gândirea arhitectonică este rafinată, subtilă, expresivă. O combinaţie tensionată, în care vizibilul este menit să comunice o experienţă fundamentală a celui care scrie în primul rând pentru a transmite un mesaj, abia apoi pentru a produce plăcere. Toată opera literară a lui V. Voiculescu, în versuri sau în proză, tipărită în timpul vieţii autorului sau după trecerea lui într-o lume mai bună, este purtătoare de mesaj… (Roxana Sorescu)

Miercuri, 28 septembrie, Jurnalul Naţional apare împreună cu volumul "Poezii" de V. Voiculescu.

miercuri, 14 septembrie 2011

EVENIMENT LOCAL- HRAMUL BISERICII SARINDARU -8 SEPTEMBRIE2011-NASTEREA MAICII DOMNULUI

În fiecare an data de 8 septembrie are o semnificație aparte pentru comunitatea drideană deoarece, în această importantă sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului (Sf. Maria Mică) biserica Sărindaru are ca protectoare a sa, pe Sf. Maria și deci hramul. Cu acest prilej cetățenii participă la slujba religioasă și la masa ce se oferă cu acest prilej.Voi prezenta câteva fotografii de la acest eveniment.










marți, 13 septembrie 2011

Revenire postări cu... Aniversarea a 54 de ani de la înființarea BIBLIOTECII

Iată că în sfârșit revin pentru postări după o îndelungată absență din motive obiective, am avut defecțiuni la internet.Vă  salut pe toți prietenii și colegii, vă urez celor care ați început anul școlar, un an benefic cu multe note bune.   Și acum vă amintesc  că a debutat cu un număr de  2000 unități de bibliotecă  donate de biblioteca Urziceni.Astăzi are 9264 unități de bibliotecă ,internet 7 computere ,videoproector, 2 imprimante,cameră video și scaner.
 Acțiunile ce se pot desfășura în/și de către  bibliotecă sunt variate datorită aparaturii de care dispune.






Astăzi am ales să sărbătorim clasic dar și modern. Am organizat o seară de recitări din creațiile poeților născuți în luna septembrie: George Coșbuc și George Bacovia, deasemenea am amintit despre cunoscutul scriitor ialomițean ȘTEFAN BĂNULESCU,după care am prezentat un material în power point cu  istoricul  bibliotecii.

luni, 1 august 2011

ZIUA IMNULUI NATIONAL

România sărbătoreşte Ziua Imnului Naţional "Deşteaptă-te române!"


Cu o mica intarziere amintim si noi despre ziua imnului national reamintind pe scurt istoricul acestuia:


Vineri 29 iulie România a sărbătorit Ziua Imnului Naţional. Din 1848 „Deşteaptă-te, române!" a fost un cântec drag românilor, care a dat curaj în momente cruciale, cum ar fi Războiul de independenţă sau Primul şi Al Doilea Război Mondial. Nu a devenit însă imn naţional decât în 1990, când a înlocuit Trei Culori, imnul naţional al României din anul 1977 şi până la Revoluţie.

Ideea unui imn naţional s-a născut încă din 1840 în Principatele Române, când era cântat mai ales la festivităţile oficiale unde apărea domnitorul ţării. În anul 1881 cu prilejul încoronării regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris textul „Imnului regal român". Imnul s-a cântat în mod oficial pentru prima dată în România în anul 1884, la încoronarea regelui Carol I.

Imnul regal a fost înlocuit în 1948 de "Zdrobite cătuşe", apoi de ,,Te slăvim, Românie!'' şi de imnul comunist "Trei culori". Acestuia i-a luat locul după Revoluţie "Deşteaptă-te, române!". Versurile şi aranjamentul îi aparţin lui Andrei Mureşanu, iar Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului. Cu toate acestea, Gheorghe Ucenescu, un dascăl la primul gimnaziu românesc braşovean susţinea că el este autorul muzicii.

Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, "Deşteaptă-te române!" s-a auzit în toată ţara, unindu-i pe români împotriva dictaturii comuniste. A ajuns astfel ca în 1990 să fie instituit aproape de la sine ca imn naţional.


Deşteaptă-te, române!
poezie [ ]
Imnul de stat al României


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Andrei_Muresanu ]



Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

marți, 12 iulie 2011

Biblionet



În perioada 17-23 aprilie- săptămâna bibliotecarilor- Biblioteca Judeţeană Ialomiţa a acordat diplome celor implicaţi în programul BIBLIONET, pentru interesul pe care l-au manifestat în implementarea acestui program şi pentru abnegaţia cu care au lucrat în realizarea acestuia . Diplomele au fost oferite de către directorul acestui program în judeţul Ialomiţa,d-na director Mihaela Racoviţeanu şi au fost acordate primarului şi bibliotecarei. Mulţumim pentru onoarea de a fi premiaţi lucru ce ne obligă şi mai mult şi ne mobilizează mai ales pibliotecar în scopul atragerii a câtor mai mulţi utilizatori acum când avem noi mijloace de informare.

Cursuri Biblionet












De mult nu am mai postat ceva deoarece, am fost la Cursuri de pregătire profesională : Bazele serviciilor noi de bibliotecă. Aici am aflat noutăți utile activității în bibliotecă,am socializat cu alte colege,a fost un curs interesant, util și foarte eficient. Câteva imagini din timpul cursului și diploma obținută: