Noaptea lui 27 mai 1821 a rămas în istorie ca data la care Tudor Vladimirescu, prins în urma unei trădări, a fost ucis de șefii eteriștilor la Târgovişte, din ordinul lui Alexandru Ipsilanti. 

Figură centrală a revoluției de la 1821, Tudor Vladimirescu a fost îndrăgit de popor, sustinut si aclamat drept conducătorul – pentru scurt timp – al Valahiei, sub numele de „domnul Tudor” – deși el nu a intenționat să fie “domn”, domnitor, în accepția de atunci a termenului. Răscoala condusă de el a fost înfrântă dar, paradoxal, una dintre cele mai importante revendicări ale revoluționarilor și-a găsit împlinirea: din anul urmator, jugul domniilor fanariote a fost înlăturat, iar Principatele Române au dobândit “domni pământeni”. Revendicările revolutionarilor au fost cuprinse în cunoscuta Proclamație de la Padeș, dar și în scrisori adresate Înaltei Porți, în care se cereau îmbunătățiri sociale și schimbări politice în ceea ce priveste numirea conducătorilor Țării Românești.